Neiubirea - drumul spre iad - un suflet stapanit de intuneric

Mihaela Ion
Autor: Mihaela Ion
Editura: Andreas
Cod: 31216
Aparitie: 2016
Coperta: plastefiata lucios + mat; lacuire UV
Nr. de pagini: 112
Format: 13x20 cm
Disponibila in limita stocului
Pret nou:
10,00 Lei
   12,00 Lei
Economisesti 2,00 Lei
-+

„Neiubirea – drumul spre iad“ este o carte care s-a cerut scrisã. Nu mi-am propus niciodatã sã scriu despre acest subiect, pentru cã este un subiect greu de digerat. Dupã tragedia de la Clubul Colectiv, unde zeci de tineri, care veniserã la un concert rock, s-au stins într-un incendiu cumplit, dupã comentariile rãutãcioase care s-au fãcut la adresa tinerilor respectivi, m-am gândit sã scriu aceastã carte.

Au fost voci care au spus cã tinerii din Clubul Colectiv erau satanisti. Nu toatã muzica rock e satanistã si nu toti rockerii sunt satanisti. Vã spune cineva cã pot deveni? Dar cine nu poate? Diavolul poate însela pe oricine. Sã nu uitãm de Sfântul Ciprian, care înainte de a deveni sfânt a fost mare vrãjitor, slujitorul satanei.

Pentru cã în drumul vietii mele am cunoscut un rocker satanist, cartea se vrea a fi pe de o parte lãmuritoare, pe de altã parte un semnal de alarmã pentru pãrintii care îsi neglijeazã copiii.

Dacã Radu si Aniela vor citi aceastã carte, se vor recunoaste în descrieri si ne vom regãsi. Dacã nu, înseamnã cã drumul nostru „împreunã“ a fost acela. (Din capitolul „In loc de postfata”)

 

Cuprinsul lucrarii:

Copil în întuneric; Mãrturisirea; Neiubirea – drumul spre iad; În drum spre iad; „Biserica“ macabrã; „Liturghia“ neagrã; Spre Rai – drum închis; Noaptea întrebãrilor; Mesaje ascunse în spatele unor piese rock; Cosmarul „muzicii“; Nevoia de a face rãu; Decizie de groazã; Tot mai multe încercãri; Cãutãri… tristeti…; Porti închise; Zile extreme; Încercãri fãrã sfârsit, parcã; O despãrtire dureroasã; Liniste si neliniste; Atmosfera de iad; Auditie înfiorãtoare si nu numai; Localul groazei; În tot întunericul – un pic de luminã; Bucurie si tristete; O luptã cumplitã; Cu greu spre luminã; În loc de postfatã.

 

Din capitolul:

„Copil în întuneric”

 

În multele mele amintiri se gãseste si o frumoasã zi de toamnã în care am întâlnit un tânãr neobisnuit.

Se întâmpla asta cu vreo 17-18 ani în urmã. Atunci am cunoscut un rocker satanist. M-am întrebat de multe ori de ce a trebuit sã-l cunosc, si poate abia acum primesc rãspunsul.

Povestea a început în ziua aceea de toamnã, în care la magazinul cu regim de bar, pe care îl detineam, a venit el. În bar nu se consumau bãuturi alcoolice, pentru cã locatia se afla relativ aproape de un liceu din Bucuresti. În ziua în care a apãrut el, fata care vindea la bar m-a sunat foarte nervoasã.

– Vino, cã nu mã mai descurc cu un betiv. A vãrsat pe-aici, înjurã, a spart un pahar… 

Când am ajuns, „betivul“ era un copil de 17 ani. În­tr-adevãr fãcuse multã mizerie prin bar si era o gãlãgie de nedescris. I-am spus fetei sã-l lase în pace si sã nu se mai agite, pentru cã fac eu ordine unde a fãcut dezordine.

Pe el l-am scos afarã si l-am asezat pe un scaun. Abia se mai tinea pe picioare.

– Stai aici, te rog, pânã fac putinã ordine, si apoi o sã luãm un taxi si te însotesc acasã.

Dupã hainele pe care le purta mi-am dat seama cã e rocker, dar nici prin cap nu mi-a trecut cã e si satanist. Dupã ce am aranjat ce era de aranjat prin bar, am mers la el.

– Cum te cheamã? l-am întrebat.

– Radu 

– Încântatã de cunostintã. Numele meu este Mihaela.

Am fãcut comandã pentru un taxi si, dupã cum i-am promis, l-am însotit la adresa la care locuia.

Când am ajuns, pãrintii lui erau acasã.

– Iar ai bãut, mã? O sã ne bagi în pãmânt, a spus tatãl când l-a vãzut.

Vila în care locuia Radu, curtea imensã, foarte curatã si foarte aranjatã, plantele exotice spuneau totul despre situatia lor financiarã.

Radu era singur la pãrinti si fãcea parte dintr-o familie foarte bogatã.

– Nu-l mai certati, cã si asa nu se simte bine si oricum nu întelege nimic acum, i-am zis.

Cerându-mi scuze, am vrut sã plec.

Pãrintii lui Radu m-au invitat în casã. Pe chipul lor se citea o mare îngrijorare si nu numai. Erau devastati. Singurul lor copil apucase pe un drum foarte periculos. Ei încã nu stiau cât de periculos era, într-adevãr, drumul. Ei vedeau manifestarea exterioarã a lui Radu, dar nu stiau ce se petrece în sufletul lui si mai ales nu stiau unde merge si din ce grupare face parte.

Am intrat si ne-am asezat în living. Totul strãlucea, mobilierul era de cea mai buna calitate, aparatura electronicã, si ea de ultimã generatie, acvariul imens pe care îl aveau era plin de pesti colorati, plantele exotice dãdeau un aer de poveste. Radu s-a retras în camera lui, iar eu am rãmas cu pãrintii.  

– Vã rog ajutati-ne! a zis mama lui Radu, frângându-si mâinile.

– Domnisoarã, vã dãm jumãtate din avere, dacã ne salvati bãiatul, a intervenit si tatãl. E rocker, ascultã mu­zicã de-aia de înnebunim, dã din cap, urlã, apoi se taie pe mâini. Nu mai stim ce sã facem…

– Eu l-am adus acasã si atât, pentru cã l-am vãzut cã îi e rãu si cã… e un copil, dar dacã mã va cãuta, sigur voi vorbi cu el si voi face tot ce-mi stã în putere. Nu vreau nici un ban de la dumneavoastrã, dar nici nu pot sã-mi iau vreun angajament. Mã întreb totusi cu ce as putea sã-l ajut eu, dacã dumneavoastrã, ca pãrinti, nu l-ati putut ajuta, desi, dupã cum îmi dau seama, i-ati oferit totul.

– Asa este, i-am oferit totul, dar mai putin dragostea noastrã si timpul nostru, a spus mama cu lacrimi în ochi. A crescut cu bonã, noi am fost tot timpul ocupati. Acum si dacã vrem sã ne apropiem de el, nu mai putem. S-a ridicat un zid între noi.

– Da, ce sã zic. Nu sunt în mãsurã sã spun ce si cum ar fi trebuit fãcut, si oricum lucrurile sunt trecute. Nu sunt în mãsurã nici sã vã spun ce ar trebui fãcut de-aici înainte, dar repet, dacã mã va cãuta, voi vorbi cu el si dacã îl pot ajuta, îl voi ajuta fãrã nici o pretentie materialã.

– Vã multumim mult si vã mai asteptãm pe la noi, a zis mama lui Radu.

– Si eu vã multumesc pentru invitatie.

Am plecat. Radu a rãmas acasã, trist, sub influenta alcoolului si… singur. Pãrintii lui erau mult prea ocupati cu afacerile, ca sã mai aibã timp si pentru el. Dar… ar fi vrut sã-i ajute cineva. Sã facã cineva ceea ce ei nu au avut timp sã facã.

Dincolo de portile vilei rãmãseserã doi pãrinti strãini de copilul lor si un copil rãtãcit din neglijenta pãrintilor. O casã plinã de lucruri materiale, dar învãluitã de o tristete fãrã margini… o casã fãrã de iubire…

Am mers prin forfota orasului pânã am gãsit un taxi. Am urcat si m-am îndreptat spre casã. Priveam pe fe­reastrã. Pe stradã treceau tineri, bãtrâni, copii, pãrinti… oameni… „Oare în câte familii domneste singurãtatea? Oare câti copii sunt strãini de pãrinti si invers?“

Am ajuns acasã… în universul meu… si, cum noaptea este fãcutã pentru odihnã, am adormit...

Comenteaza

Nota: Codul HTML este citit ca text!
    Mica           Mare

Din aceeasi categorie

OFERTA! Carti pt. Copii (PDF)

© 2017 Editura Andreas. Toate drepturile rezervate.

S.C. IVO PRINT S.R.L.

Web design