Ganduri pentru cei ce suferaAceasta carte s-a nascut din prea multa suferinta si din prea putina întelegere a omului de catre om. În lacrimile semenilor mei, în strigatele lor de ajutor, în neputinta de a schimba întunericul în lumina, m-am vazut ca-ntr-o oglinda, care reflecta dureros de clar imaginea din fata ei. Fiecare durere, fiecare tremur al incertitudinii, fiecare speranta ucisa, toate la un loc si fiecare în parte, au constituit materialul din care s-a «zidit» aceasta carte.Gânduri pentru cei ce sufera este darul meu pentru voi, glasul care ar vrea sa va aline, mâna care ar vrea sa va mângâie. Am scris aceste gânduri, nu pentru a va adânci ranile, ci dimpotriva, pentru a încerca sa le cicatrizam împreuna atât cât va fi posibil. Si eu am fost ca voi si poate înca mai sunt, dar am descoperit balsamul care nu da voie sufletului sa fie mutilat. Am descoperit «mâna» care tine la distanta suferinta, mireasa aceea cu voal fumuriu si pantofi cu tocuri de foc. Si ce e mai important, am descoperit, oglinda care transforma chipul suferintei, într-un râu limpede care purifica si elibereaza. Balsamul sufletului, «mâna» care tine la distanta suferinta si oglinda miraculoasa, toate acestea poarta un singur nume ? dragostea. Asupra celui care iubeste suferinta nu are putere, nu îl îngenuncheaza, ba dimpotriva îl întareste. Cel care iubeste este aproape de Dumnezeu si chiar cu Dumnezeu, pentru ca "?Dumnezeu este iubire". Daca nu v-as fi spus aceste lucruri, m-as fi simtit vinovata fata de voi, fata de cei care aveti ochii obositi de atâtea lacrimi si îngaduiti suferintei sa va sfârtece sufletul. Autoarea Informatii suplimentare: Ganduri pentru cei ce suferaFormat: 13x20 cmNr. pagini: 96 Legatoria: brosata ISBN: 978-973-8958-31-8 |
|||||
Carti de acelasi autor
- Mihaela Ion - Mana din cer - Povestiri crestine pentru copii
- Mihaela Ion - Carte de bucate manastiresti
- Mihaela Ion - Din tainele Manastirii Pasarea
- Mihaela Ion - Ganduri pentru cei ce sufera
- Mihaela Ion - Suspinul din altar
- Mihaela Ion - Cu Hristos in spatele gratiilor
- Mihaela Ion - Calauza
- Mihaela Ion - Destainuirile unui strain
- Mihaela Ion - Sărbători crestine de peste an, Calendar 2011
- Mihaela Ion - Prin anotimpuri la mormantul lui Eminescu
- Mihaela Ion - Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania
- Mihaela Ion - Ruine spirituale - Adevaratul chip al Martorilor lui Iehova
Alte carti din categoria Religie
|
|
|












