Amintiri - Calistrat Hogas

Vara, înrăvărsatul zorilor, glasul cucoşului s-auzea, nu s-auzea la ceas hotărât, dar glasul lui cuconu Ioniţă Hrisanti niciodată nu dădea greş, de îndată ce începea să se îngâne ziua cu noaptea şi când, încă, nu se afla pe drum nici ţipenie de om...

— Ştefane!...

Şi dintr-un bordei în pământ tocmai din fundul ogrăzii largi, acoperite peste tot cu iarbă verde, măruntă şi curată, Ştefan răsărea somnoros... Şi scurt, gros, bătrân şi îndesat, cum era, ai fi zis că mai degrabă se dă de-a dura, decât că aleargă iute spre cerdacul cu scări de piatră, de unde-1 striga cuconu Ioniţă Hrisanti.