Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

Bogatul, vesel privindu-l cand il mangaia mereu, Intreba: - Dar ori iti place cum e magarusul meu? - De minune! el raspunse, este vrednic d-al iubi Si alt nici un cusur n-are decat nu poate vorbi. - Ce fel? bogatul ii zise, poate vorbi un magar? - Cum nu! Hogea ii raspunse, numai sa mi-l dai scolar, Si intr-un an ti-l fac ritor, ori in ce limba vei vrea. - Ba nu voi, bogatul zise, sa-l procopsesti asa prea. E destul ca sa vorbeasca limba care o stiu eu: Si vreo patru limbi straine, ca sa-l fac talmaciul meu. - Asadar, ii zise Hogea, trebuie sa ne tocmim, Insa sa mi-l dai acasa, ca-n alt chip nu ne-nvoim. - Bine, ii zise bogatul; cum stii tu, asa sa faci, Numai despre plata spune-mi cu cati galbeni te impaci? - Sa-mi dai, Nastratin ii zise, o suta de-mparatesti, Raspunzandu-mi inainte jumatate din acesti; Iar jumatatea cealalta sa mi-o dai la sase luni, Cand si examen voi face, intre cati vrei sa aduni; Ca sa vaza fiecare ca nu dai bani-n zadar,Ci pentru o-nvatatura auzita asa rar.