Cod produs:  andreas
Autor(i):  Nicolae Gheorghiu
Editura:  Andreas
Colectie:  Moby Dick
Aparitie:  2018
Tip Coperta:  plastefiata lucios
Nr. Pagini:  328
Format:  13x20 cm
ISBN 978-606-765-068-6
12,30 Lei 15,00 Lei
Reducere 18%
 In limita stocului disponibil
    Distribuie pe Facebook  

Copiii mahalalei - Nicolae Gheorghiu

Roman-document, cu întâmplãri si personaje inspirate din realitate



Mahala. Cuvant provenit din limba turca, amintind de timpurile cand Tarile Romane se aflau suv suzeranitate turceasca. Era locul cel mai mizer din oras. Dar nu va fi assa multa vreme. Cu timpul, oamenii vor uita cuvantul. Il vor inlocui cu cartier. Suna mai frumos,  ca vine din franceza. Oricum, fie mahala, fie cartier, viata oamenilor nu prea diferea. Ea este ilustrata si in cartea de fata, care aminteste de o mahala ca toate mahalalele Bucurestilor din timpul premergator celui de-al doilea razboi mondial. Martori obiectivi au inregistrat totul, sau aproape totul, redandu-l asa cum a fost. Multi dintre eroi au existat aievea. Mai toti au parasit lumea. Dar au lasat ca amintire fragmente din viata lor de mahala, cu bucuriile si, mai ales, cu durerile ei. Le puteti afla citind cartea, tragand singuri concluzii, eventual comparand viata de acum cu aceea a copiilor traitori atunci.

Veti avea multe surprize!

Din cuprins:

Nãscut în mahala;

Spre o nouã mahala;

Primii pasi;

O stradã cu denumire ruralã;

Nusu, zis Moacã, si tigãnusii;

La „vânãtoare“;

Jocuri din mahala;

Mizeriile mahalalei;

Între mahala si sat;

O nuntã ca-n povesti;

Dramã la treierat;

Noaptea, cu caii la pãscut;

Strandul din Obor;

„Fantoma“ albã;

Geriu;

Un meci de pominã;

Ozon, magicianul;

Bunicii despre scoalã;

O învãtãtoare de neuitat;

Eremia, „tusitorul“;

La pas prin „Micul Paris“;

Poveste de Crãciun;

O umilintã greu de uitat;

Un 11 metri „ratat“;

Aniversare în tigãnie;

Un cuvânt înfiorãtor: „somer“;

O constatare ciudatã: banul e împãrat!;

Dureroasã despãrtire;

Drum fãrã întoarcere;

Praznicul;

Mirajul visului;

Gustul amar al muncii;

Marusia, Iulisca si Fana;

Cerbu si Printul operetei;

Dârcã si Budalã;

Destinul „tusitorilor“;

Macovei „legionarul“ si Adolf nazistul;

Cutremurul asasin;

Sfârsitul lui Nusu;

„Lãcuste verzi“ în mahala;

Ploaie de fluturasi;

Posibilã „scrisoare de adio“;

Panicã în mahala;

Pãsãrile mortii;

Copii nesãbuiti ai mahalalei ;

De la doliu la extaz;

Cu gândul la viitor.


Fragment din carte:

POVESTE DE CRACIUN


Vara a trecut repede. A venit toamna cu norii sai plumburii, cu ploile ei sâcâitoare, cu vântul din ce în ce mai rautacios si mai rece. Nu o iubea defel, din cauza ca întrerupea vara, când putea zburda în voie, si întârzia venirea iernii, anotimp îndragit, pentru ca aducea cu el minunea alba a zapezii, prilej de dat cu sania, de patinat, desigur, nu cu patine adevarate, cum aveau cei de pe Amiral Murgescu, ci cu unele facute de Gruia din piciorul de tabla al unei sobe care îsi traise traiul. ªi mai erau colindele. De aceea s-a bucurat enorm când au prins sa se cearna domol din cer fulgii de nea, mai întâi ceva mai timid, apoi din ce în ce mai navalnic.

Se apropia Craciunul. Ninsese din belsug. Troienele erau cât gardurile, fie facute de crivat, trecute prin moara sa, vânturându-le, fie de mâna omului, care arunca zapada la temeliile lor. În preajma ajunului, vântul puternic si rece, venit din nord-est, s-a potolit. Cerul, ca de vata, cernea rar fulgi de zapada marisori, care pluteau alene în vazduh. Timp tocmai bun de dat cu sania.

Dan iesi din casa, lua sania de pe prispa si vru s-o ia catre poarta, dar se auzi strigat. Din usa putin întredeschisa, probabil spre a evita patrunderea aerului rece în antreu, domnul Boteanu îi facu semn sa se apropie. Banuia de ce. Mai mult ca sigur ca i se terminasera iar pastilele pentru durerile de cap. Presupunerea s-a adeverit, caci batrânul îi întinse banii, îi spuse pentru ce, iar el porni în goana catre farmacia de pe soseaua Pantelimon, dornic sa revina cât mai repede, pentru a se duce la sanius.

La întoarcere, însa, batrânul îl invita în casa. Nu l-a putut refuza si a intrat. Înauntru era cald. Gutuile de pe prichiciul ferestrei raspândeau un miros placut, ca si busuiocul de lânga candela mereu aprinsa. Camera nu era mare, dar fusese aranjata cu gust. Dan se minuna câte putea sa vada în ea. Îi lua ochii vitrina cu numeroase bibelouri. Îsi plimba privirea pe tablourile cu tarancute si ciobanasi, cu rasarituri sau apusuri de soare, cu un tarm de mare plin de corabii cu pânze, cu o moara pe lânga care curgea molcom un pârâu iesit dintre niste arbori frunzosi. Dar cel mai mult îl atrase rama cu poze taiate din ziare, în care baiatul batrânului, mijlocasul Unirii Tricolor, aparea în diverse ipostaze pe terenul de fotbal. În final, se uita îndelung, nedumerit, la un tablou care atârna la capatul patului, din el privindu-l sagalnic o fata cu fata maslinie. Întreba curios:

– Cine e?

– Nimeni, raspunse batrânul, spre stupefactia lui, deoarece nu pricepea cum un portret ar putea fi al nimanui. Sau poate o fi cineva, continua batrânul întelegându-i surprinderea. Numai ca-s facute cu zecile. Precis ca fu model o tiganca frumoasa, cu basma înflorata, cu salba de taleri de aur la gât, cu sâni aproape dezveliti, atâtatori. Ei, da’ sa lasam astea? Iata de ce te-am chemat.

Întinse aratatorul spre coltul camerei. Privind, Dan rosti uimit:

– E o stea! Ce frumoasa e! A cui este?

– A cui întreaba, copile. De mult m-am gândit ce cadou sa-ti fac de Craciun. Sper sa te bucuri. Îti place?

– Oooo, e minunata! Da’ nu trebuia sa...

– Nu vreau sa aud nimic, îl întrerupse batrânul. Ai fost dragut întotdeauna când te-am rugat ceva. Nu m-ai refuzat niciodata. Asa ca te rog sa nu ma refuzi nici acum. ªi-apoi, ce-as putea face eu cu steaua? Hai, ia-o. Când vei pleca cu ea, sa treci întâi pe la mine.

A luat-o. O mânca din ochi de frumoasa ce era. Avea franjuri din hârtie creponata, o poza la mijloc cu nasterea Mântuitorului, cu îngeri. Avea la centru o lumânare groscioara, care, aprinsa, lumina puternic ilustratia. Prima lui grija a fost sa dea fuga la Nusu spre a-i da vestea despre steaua primita în dar, a-l ruga sa mearga si el când se va duce cu ea la colindat. Nusu sugera sa-i spuna si lui Bogdan, iar Dan nu avu nimic de obiectat.

Dar mai întâi a venit Ajunul, si odata cu el primul colind. Îi pregatise din timp bunica o traista dintr-o fata de perna, pe care i-o atârna de gât. Porni la colindat tot împreuna cu Nusu si Bogdan. Nu erau singurii. Rar copil mic sa nu mearga cu colindul. Si rar om sa nu-i primeasca bucurosi. Se auzeau glasuri de copii peste tot. Cântau ei:

Buna dimineata la Mos Ajun!

Aceasta noapte e pentru noi

Cea mai frumoasa dintre sarbatori,

Caci noi cu totii venim acum

Sa va uram de Mos Ajun.

Am venit si noi odata

La un an cu sanatate,

Maica Domnu ne-ajute

La covrigi si la nuci multe.

Ne dati ori nu ne dati?

Iar oamenii deschideau usile, întrebau câti sunt si le dadeau covrigi, nuci, adeseori si mere. Îsi umplura Dan, Bogdan si Nusu traistele. Cel mai bucuros era Nusu, care exclama:

– Gugustiucilor, am potol pentru o luna. Mâine ne îm­bogatim.

– Ai luat-o razna, râse Bogdan. Te îmbogatesti cu covrigi si nuci.

– Ba, fraiere, mergem cu steaua. Sa da bani. Nu-ti zise Dan?

Dan pleca privirea. Uitase sa-i spuna. Asa ca spuse repede:

– Iarta-ma, Bogdane. Am primit cadou o stea. I-am spus lui Nusu si el a zis sa te luam si pe tine. Desigur, daca vei fi de acord.

Întrebare de prisos. Bogdan fu cel mai fericit de idee.

Si a sosit prima zi de Craciun, care s-a aratat a nu fi prea blânda. Dimpotriva, si-a dat la iveala înca din zori coltii, îndeosebi prin gerul care pisca zdravan fetele si mâinile. Frigul, taios, patrundea pâna în maduva oaselor, dar nu l-au luat în seama. Au pornit voiosi la colindat, începând de la domnul Boteanu, asa cum ceruse el. Nusu ducea steaua. Tot el primea si banii. Când a vazut cât i-a strecurat în palma batrânul, a suierat surprins:

– Trei poli ba, sa crap daca mint.

La bacanul Milica avura mai putin noroc. Poate ca nici nu i-ar fi primit daca n-ar fi dat cu ochii de Dan. Mohorât, le-a dat zece lei.

– Buni si astia, mormai Nusu. Am luat, nu am dat. Avem deja saptezeci da lei. O avere, mormolocilor!

Asa proceda mereu, facând cunoscuta suma pe care o primeau si totalul la care se ajungea. Era nespus de cinstit Nusu. Dar Dan nu pricepu de ce se apleca mereu, cautând cine stie ce la piciorul drept. Probabil ca-l jenau bocancii prea mari, primiti în dar de la unchiul sau. Dupa ce au colindat toata strada, Nusu zise:

– Acu mergem în tiganie, dupa aia acasa. Am strâns destui bani.

Dan si Bogdan înlemnira. Acesta din urma bâigui:

– În tiganie? Acolo ne lasa fara bani! Poate si fara stea!

– Fugi d-acilea, surâse ironic Nusu. Sunteti cu mandea. Mergem la bulibasa. Mereu am fost. E a mai mare placere a lui sa te duci.

Au fost. Nu patira nimic. Bulibasa, vesel, i-a îmbiat la cozonac cu nuca si cacao, cu o cana cu vin fiert, tocmai bun pentru vremea de afara. Puse în palma lui Nusu doi poli, ceea ce îl facu sa hotarasca:

– Schimbam planu’. Trecem pa la boierii dan Vatra Luminoasa.

Mai bine nu se duceau Se stârni din senin crivatul, vânturând totul în calea lui, iar la un colt de strada, luminat plapând de un bec anemic, s-au protapit în fata lor doi haidamaci cu mutre amenintatoare, fiecare cu câte o bâta în mâna. Unul dintre ei urla:

– Închina steaua, ma! Scoateti banii!

Dan si Bogdan înghetara de spaima, amutira la gândul ca vor pierde banii. Nusu, însa, nu-si pierdu firea. Prinse sa se smiorcaie.

– Da unde bani? Hâ, hâââ. Abia iesiram... Am fost numa’ la doua case... Hâ, hâââ. Avem doar câtiva lei... Sa moara tata da va mint!

Plângea de ti se rupea inima. ªi se jura mereu, scâncind amarnic. Tata nu avea Nusu. Adica nu stia nimic despre el. Ca atare nu-l costa nimic ca sa se jure pe el. Dar galiganul care urlase la ei nu se lasa înduiosat de bogetele lui si porunci:

– Blendeo, buzunareste-i. Ma, daca gasesc mai mult la voi, va sucesc gâturile, ati înteles?

Lui Dan i s-a strecurat teama în oase. ªtia ca Nusu avea la el toti banii, o suma mare. Nu se mai gândea la pierderea ei, ci la ceea ce urma, caci lunganul parea decis sa puna în aplicare amenintarea. Groaza îi spori vazându-l pe Nusu cum continua sa se vaicareasca tot mai amarnic. Pierderea banilor era o lovitura naucitoare. Frica îi provoca noi frisoane când Nusu se tavali pe jos, urlând desperat:

– Banisooorii nostri! Putinii nostri banisori! Ma omoara tataaa!

Mai mult ca sigur ca voia sa-i impresioneze pe cei doi, sa le stârneasca mila, dar stratagema lui nu dadu roade. Blendea îl lua de o mâna si îl ridica, dupa care îi cotrobai prin buzunare. Acelasi lucru îl facu si cu Dan si Bogdan. Sfârsind, zise dispretuitor:

– Se pare ca au dreptate, Buda. N-am gasit decât doispe lei la miorlaitu si doi lei la grasut. Halal prada!

– Ma, esti sigur? I-ai scormonit bine?

– Ca la carte! Ma stii doar. Poftim banii.

Buda îi lua, se uita într-o dunga la ei, privi fioros la Nusu, care, cazut parca în transa, ramasese cu privirea pierduta în gol. Nu mai gemea, nu mai plângea. Buda îi arunca banii la picioare, urlând:

– Ia-i ma, prapaditule! Ne mai vedem noi.

Au plecat Buda si Blendea. Nusu astepta pâna disparura la o cotitura si aduna repede banii de pe jos soptind:

– Scaparam, mieluseilor. Ce spaima am tras! Daca-mi dibuia casa da bani da la ciorap, eram în aer. Hai, fuga mars acasa!

Acum se dumiri Dan de ce Nusu se apleca mereu dupa ce primea bani. Îi punea la adapost în ciorap. ªi el si Bogdan râsera cu pofta de ideea lui nastrusnica. Au luat-o la sanatoasa. Nu le mai ardea de colindat. Paseau însa tot mai greu. Vântul se întetise, le biciuia naprasnic fetele cu zapada ca nisipul, cernuta de norii vinetii.

– Miroase a viscol nebun, turbat, ba acestia, bolborosi Nusu.

Nu mai puteau fugi. Hainele de pe ei se îngreunasera de nea. Aratau ca niste fantome. „Albi ca mesterul Andrei, brutarul“, cugeta în sine Dan vazându-si prietenii acoperiti de pulberea fainoasa. Se târau anevoie, mai mult aplecati, încercând sa sparga cu capetele rafalele vântului viforos, dusmanos. Când au ajuns la soseaua Iancului, Dan se cruci vazând ca în toata lungimea si largimea ei devenise teren de joaca pentru crivatul dezlantuit, purtând valuri-valuri zapada abundenta, orbitoare.

Pe sosea, nici tipenie. Un tramvai întepenise pe sine, adâncit în omat. Vreo doua-trei automobile zaceau si ele încercuite de dune ca de faina. Abia trecura soseaua. Intrati pe strada Satucului, îngusta, asezata de-a curmezisul împotriva crivatului, simtira ca taria acestuia se mai potolise. Vuia furios pe deasupra caselor, maturând cu râvna zapada de pe acoperi­suri, aruncând-o în rafale de pulbere fina pe ei, pe strada. În curti, se napustea mânios asupra pomilor, îndoindu-i, lovind fara mila crengile ramase fara pic de nea pe ele.“


De acelasi autor, la Editura Andreas:

Detectivii clasei a VII-a

Rex si Detectivii clasei a VII

Detectivii clasei a VII-a contra balernei albastre

Detectivii clasei a VII-a si plasmeenii extraterestri

Detectivii clasei a VII-a si crima din munti

Detectivii clasei a VII-a si micuta vrajitoare

Ionut, Morit si horthystii

Echipa fotbalistilor pitici

Vanatoare de romani si evrei. genocid si holocaust fascisto-horthyst in Transilvania

Micuta Amalia si povestile bunicutei Nina

Micul patriot


Din colectia Moby Dick:

Insula misterioasa - Jules Verne

Copiii capitanului Grant - Jules Verne

De la pamant la Luna - Julesc Verne

Aventurile lui Huckleberry Finn - Mark Twain

Aventurile lui Tom Sawyer - Mark Twain

Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia - Selma Lagerlof